Dintre sute de catarge...

Cătălina Cadinoiu este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti şi masterandă la Literatura română modernă şi contemporană. Anul 2007 i-a adus numeroase premii literare, dintre care amintim doar Marele Premiu la Festivalul de Poezie „Nicolae Labiş“, Premiul Special al Juriului la Festivalul de creaţie literară „Mihai Eminescu“ şi Premiul I la Festivalul „Dimitrie Bolintineanu“. A publicat poezii în: „Caiete mălinene“, „Convorbiri literare“, „Viaţa Românească“, „Curierul de ambe sexe“, „Noi, nu!“, „Tomis“, „Sud“ etc.

Venită dintr-o Deltă căreia „nu trebuie să-i strângă vintrele în palmă ca s-o ţină minte”, Cătălina Cadinoiu scrie o poezie puternică, profund originală, cu imagini memorabile, în care predomină apa, pământul, sângele clocotitor. Poemele ei mustesc de o viaţă vizibilă şi totodată ascunsă, precum lumea plaurilor din peisajul natal. (D.C.)

Motto:

“Nuferii mor în cadă.”

Deţinuţii merg pe vârful degetelor

Mamă, stai acolo, nu veni, stai acolo şi vezi gâştele cum deoache balta

lebedele cum scrijelesc cu ciocul de lemn, în gardul apei hieroglife

stai acolo, aici cerul este prea departe de om,

cerul de-aici nu este  înalt cât viţa de vie din bolta noastră

stai acolo, îmblânzeşte pădurile fără bici,

şi apelor spune-le să m-aştepte fără armonică sau preoţi la ponton

căci voi veni.

Cheamă apele şi mistreţii în aşteptarea mea cât prăjeşti peştele pe spinarea încinsă a calului înhămat la şaretă

aşa cum mi-am chemat eu prietenii din copilărie atunci când ai născut-o pe sora mea.

Dar, mamă, stai acolo, nu veni! Aici cerul este prea departe de om

la noi, acolo, cerul doarme în poala ta, cormoranii îţi torc pe genunchi

acolo îngeri, străbuni, constelaţii, Atlantide, dorm în poala ta, ceasul îţi toarce pe genunchi.

Aici cerul nu-l poţi prinde de plete, să-i tragi o palmă când tună prea tare trezind puii de rândunică din grajd.

Aici deţinuţii merg pe vârful degetelor, şi noi, restul, în genunchi, deşi nu sunt altare la tot pasul pe stradă.

Nina din pahar

Firesc ar fi, Nina, ca digul să-ţi aducă herghelii de cai sub unghiile negre

când tu îl strigi pe Maliuc.

Gemenii  caută sub nuferi grădinile  suspendate ale Semiramidei

şi se întorc acasă spunând

“Mamă, n-am găsit decât un cuib de bizam şi un plaur fără ouă de lebede ca un hadâmb!” 

Despre valuri se spun multe războaie

gemenii tăi detonează calendarele sub ape

şi doar bătrânii se grăbesc să strângă lunile în care au aprins sfinţilor lumânări.

Gemenii tăi blonzi au uitat ziua în care balta a devenit a doua lor placentă.

Mi-e teribil de somn şi tu, Nina, mi te aşezi, cu şoldurile ca o lună de 31 de zile împlinită, pe pleoape.

Uneori te ridici, mă trezesc şi le întind gemenilor tăi 50 mii şi un pumn de porumb pentru malanca,

un pumn de porumb pentru străzile cu şanţuri de mentă.

Mă înţeleg în picioarele tale desculţe mai bine ca într-o autobiografie.

Mergi, Nina, mergi, umple-mi paharele şi străzile, umple-mă.

Copilul în costum de leu

Deschide-mă la suflet şi ia tot mărunţişul de-acolo

cumpără pâine şi busuioc de la bătrânii ce-şi uită data de naştere.

Restul de bani dă-i-l copilului ţigan în costum de leu de sub talpă.

Inimile se schimbă între ele ca pinguinii să nu moară de frig.

În genunchi umblă costumul de leu din copil

din genunchi îi cresc copacii,

din genunchi ce se tîrăsc se pretind rădăcinile.

În mâini murdare copilul în costum de leu adună furnici de jos

“Uite struguri, mamă! Ia! Buni, miros a motorină!”

tunelul duhneşte, cerşetorii nasc pe rând.

Când i se spânzură iudele de gât

când pavelii, tomii îşi toarnă benzină pe pene şi Tarkovski creează Nostalgia

Dumnezeu încape într-un costum de leu.

Iubito, ai căzut de la paralele

Să mai privim o dată, te rog, dansatorii.

Azi noapte ai căzut de la paralele.

Erai, printre lei şi oameni, dansatoare la circ!

Doamne, cât de sus dansai! Nu te ajungeau nici ţipetele!

Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus

să dansez

când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!

Căderea ta nu se mai sfârşea!

Ologul cu bască nu mai mânca seminţe

aplauda, aplauda, aplauda.

Căderea ta, mai spectaculoasă decât dansul pe sârmă.

Eu am întins mâinile.

Publicul ţi-a făcut loc

aşteptând să cazi, probabil, în piruetă.

Ce puteau face mâinile mele cu ultimul tău dans?!

Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus să dansez

Când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!

Eu ca orice femeie cu frică de Dumnezeu

te-am visat părăsindu-mă pentru o blondă.

Bătrânul de la metrou vinde cactuşi în pahar de plastic

Ce-i cu tine, draga mea? În deşertul nostru a început ploaia.

Vom cumpara iedere, iubito!  Odată cu ele să urci din nou la paralele!

Oublié

Am uitat să-ţi spun.

A trecut o procesiune de evanghelişti

de când ne-am cunoscut.

Se adunau arhipelagurile  sub felinar lăsau

oceanele dezmembrate

când ne-am spus noapte bună şi fugi să prinzi autobuzul.

A trecut o procesiune de evanghelişti

de când mi-ai spus să nu scriu poezii viscerale

Deltei nu trebuie să-I strâng vintrele  în palme ca s-o ţin minte.

Am uitat să-ţi spun.

Primul plic avea sub bd. Obregia urme de cafea din termos

şi un vârf de munte.

Vârful ştii tu pe care mâncam miere cu nuci şi stafide

şi cu degete iubind, uite, aia e poteca pe care trebuie să mergem.

Am uitat să-ţi spun.

Umbrele au stat atât de des pe ziduri împreună

încât ar suferi mai rău decât noi  dacă ne-am

despărţi.

Atât am vrut să-ţi spun.