Apare cu sprijinul financiar al
Numărul 32 / 2010
Numărul 31 / 2010
Numărul 30 / 2010
Numărul 29 / 2010
Numărul 28 / 2010
Numărul 27 / 2010
Numărul 25 - 26 / 2010
Numărul 24 / 2010
Numărul 23 / 2010
Numărul 22 / 2010
Numărul 21 / 2010
Numărul 19 - 20 / 2010
Numărul 18 / 2010
Numărul 17 / 2010
Numărul 15 - 16 / 2010
Numărul 14 / 2010
Numărul 13 / 2010
Numărul 11 - 12 / 2010
Numărul 10 / 2010
Numărul 9 / 2010
Numărul 8 / 2010
Numărul 7 / 2010
Numărul 5 - 6 / 2010
Numărul 4 / 2010
Numărul 3 / 2010
Numărul 1 - 2 / 2010
Numărul 45 - 46 / 2009
Numărul 44 / 2009
Numărul 43 / 2009
Numărul 42 / 2009
Numărul 41 / 2009
Numărul 39 - 40 / 2009
Numărul 38 / 2009
Numărul 37 / 2009
Numărul 36 / 2009
Numărul 34 - 35 / 2009
Numarul 33 / 2009
Numărul 32 / 2009
Numărul 31 / 2009
Numărul 29 - 30 / 2009
Numărul 28 / 2009
Numarul 27 / 2009
Numarul 26 / 2009
Numărul 24 - 25 / 2009
Numărul 23 / 2009
Numărul 22 / 2009
Numărul 21 / 2009
Numarul 19 / 2009
Numarul 18 / 2009
Numarul 17 / 2009
Numarul 16 / 2009
Numarul 15 / 2009
Numarul 14 / 2009
Numarul 13 / 2009
Numarul 12 / 2009
Numarul 10 -11 / 2009
Numarul 9 / 2009
Numarul 8 / 2009
Numarul 7 / 2009
Numarul 6 / 2009
Numărul 5 / 2009
Numarul 4 / 2009
Numarul 3 / 2009
Numarul 2 / 2009
Numarul 1 / 2009
Numarul 42 / 2008
Numarul 40 - 41 / 2008
Numarul 38 - 39 / 2008
Numarul 37 / 2008
Numarul 36 / 2008
Numarul 35 / 2008
Numarul 34 / 2008
Numarul 33 / 2008
Numarul 32 / 2008
Numarul 31 / 2008
Numarul 30 / 2008
Numarul 29 / 2008
Numarul 27 - 28 / 2008
Numarul 25 - 26 / 2008
Numarul 23 - 24 / 2008
Numarul 22 / 2008
Numarul 21 / 2008
Numarul 20 / 2008
Numarul 19 / 2008
Numarul 18 / 2008
Numarul 17 / 2008
Numarul 16 / 2008
Numarul 14 - 15 / 2008
Numarul 13 / 2008
Numarul 12 / 2008
Numarul 11 / 2008
Numarul 10 / 2008
Numarul 9 / 2008
Numarul 8 / 2008
Numarul 7 / 2008
Numarul 6 / 2008
Numarul 5 / 2008
Numarul 4 / 2008
Numarul 3 / 2008
Numarul 2 / 2008
Numarul 1 / 2008
Cautare dupa nume autor
Poeme
Cătălina CadinoiuDeţinuţii de pe malul drept
„Şi mâine pentru om nu-i ce-a fost ieri.
E veşnică pe lume doar schimbarea.”
Shelley
Copilul cu bidon
Când ai strigat la poartă după zer
caii s-au crezut chemaţi şi au întors capul
după şuieratul de nuc tânăr.
Copilăria ta aşezată lângă mine
îmi cere pâine şi un colţ
la fel de cald ca rugina leagănului.
Sunt un şarpe rece pe o piatră caldă
de care te apropii, cu bidonul în mână.
Volute de frunze galbene, câini fără colţi
te amăgesc să mai cauţi animale vii
ca să adormi lângă blana lor.
Trupul tău ar putea să fie piatra aruncată de frate către frate.
Dar nu eşti decât un mic silimanit
cu a cărui strălucire se laudă un flămând.
Când te-ai apropiat de casa tâmplarului
ai cerut o barcă mică de lemn
în care să-ţi încălzeşti mâinile,
cu care să te joci de-a marea.
Copile, când picioarele tale desculţe intră în nisip
rădăcinilor li se face milă.
Pe marginea drumului îţi aşază izmenele şi cămaşa
unei sperietori.
Cât de departe este moartea, când printre zdrenţe
tu găseşti un măr!
Fericirea de-a te vedea este o turmă de cai
din care se desprinde un mânz,
se apropie, fornăie
şi, scuturându-şi coama,
sub ochii mei, se ridică în prima lui pesadă
Vechiul parfum
„Floarea a dat rădăcini imense:
voinţa de a iubi în ciuda morţii.“ (Luc Decaunes)
Lipoveanca de pe malul drept
care îmi făcea semnul crucii pe frunte,
îngropa căţeii de vii în pământ.
Sărea pe moviliţă ca să moară mai repede.
Iubeam să adorm lângă ea, nici somnul
lângă mamă nu era un astfel de basm.
În visul ei se îneca fratele în mare,
soldaţii erau sfârtecaţi de obuze lângă biserică,
femeile, cu pletele legate de şarete, în loc de hamuri.
Şi zbuciumul ei mă lăsa dezvelită
într-un ianuarie al lui Ivan.
Şi pumnii ei asprii zdrăngăneau în beznă
ca jucăriile agăţate de leagăn.
Femeia care îmi spunea la slujbă
să stau cu capul plecat,
tăia zece maldăre de stuf pe ghiolul nebun şi îngheţat.
Dintr-o viaţă de vulpe râioasă, oricine ar fi fugit.
Ea nu s-a întors nici măcar în casa părintească.
„O să-mi duc viaţa până la capăt în izbuşca asta.”
Îşi merită parfumul cu miros de cireşe,
ea, cireşul meu de mai,
închisoare călduroasă.
Râde sau plânge, sunt lacrimi
când îi arăt bătrânul parfum.
Parfumul între bătaia de aripă a unui corb
şi căderea hulubelor.
Într-un loc În care inima voastrĂ moare de frig
Nu va fi o rană sângerândă mormântul tău fără mine,
babica mea, Ecaterina!
Dar cum voi fi eu
carte bună de citit fără tine?
Cum voi cânta florilor
necunoscătoare de vânt alb ca o bătrână,
o bătrână ca tine de albă?
Fascinant este
că tu nu ştii nimic,
tu nu înţelegi nimic din ce spun eu,
tu înveţi un regret omenesc întreg
al drojdiei de plăcinte,
limba neamului meu sângeros,
limba mea, crud sfinţită.
Eu sunt deja singură o dată cu nisipul acela blestemat
care nici moarte nu se poate numi!
Cum să o primesc? Cu ce pâine să o frământ, babica mea?
Învaţă repede limba lumii
ca să pot deveni femeie în toată firea
şi să-mi spui că nu este rău să mori
că este Dumnezeul nostru, din izbuşcă,
inima mea, Ecaterina mea.
Unui apus
„Ai o inimă de om şi tu,
întunecată noapte?”
Novalis
Am văzut genul de apus
care face din regulile semantice bufoni şi regi.
Speriat este semnul
care nu mai poate ţine pe suflet
un cuvânt despre om.
Nu ştiu ce este în seara aceasta imens:
soarele sau faptul că nu-l pot atinge.
Aşa cum nu vom şti vreodată la apus
cine este bufonul care a numit un rege peste noi.
Apusul despre care vorbesc
are umilinţa de a sprijini o casă mică,
corp din vise de mântuială.
Nechezat de cai este frica lui de întuneric.
Copite nepotcovite, întâlnirea lui cu o nouă zi.
Roşul soarelui nu-mi aminteşte
de naivele revoluţii sau marile lanuri de maci,
dar de un lac într-un munte de bauxită
fără valuri, fără adâncimi neatinse,
o linişte pe malul căreia un os de jivină
mai aminteşte de fire, de fugă.
Apusul despre care vorbesc
a căzut peste fruntea netezită de o simplă fericire.
Un sunet
Bucuria de a vorbi despre lucruri
este asemenea plăcerii de a rupe iarba.
Şi nu stăpânirea unei expresii de verde
mă bucură, dar sunetul,
sunetul despărţirii
ruperea cuvântului frumos dintr-o vorbire despre frumos.
Ce mă bucură atât de mult în viaţă
este să pot compara
mângâierea frunţii catifelate
a unui viţel cu atingerea merelor.
Ce fericire, într-o palmă banală, sfera!
Când tai o felie de măr,
deschid arhiva care vorbeşte despre împăcarea punctelor.
Am alunecat în sunet şi ce tristeţe
de a nu fi compozitor!
Să curgă pe note despărţirea dintre rădăcină şi pământ.
Să se aşeze pe note apropierea dintre fruntea unui viţel şi rotundul mărului.
ale revistei
click aici...
Tarife publicitate
click aici...
