Apare cu sprijinul financiar al
Numărul 32 / 2010
Numărul 31 / 2010
Numărul 30 / 2010
Numărul 29 / 2010
Numărul 28 / 2010
Numărul 27 / 2010
Numărul 25 - 26 / 2010
Numărul 24 / 2010
Numărul 23 / 2010
Numărul 22 / 2010
Numărul 21 / 2010
Numărul 19 - 20 / 2010
Numărul 18 / 2010
Numărul 17 / 2010
Numărul 15 - 16 / 2010
Numărul 14 / 2010
Numărul 13 / 2010
Numărul 11 - 12 / 2010
Numărul 10 / 2010
Numărul 9 / 2010
Numărul 8 / 2010
Numărul 7 / 2010
Numărul 5 - 6 / 2010
Numărul 4 / 2010
Numărul 3 / 2010
Numărul 1 - 2 / 2010
Numărul 45 - 46 / 2009
Numărul 44 / 2009
Numărul 43 / 2009
Numărul 42 / 2009
Numărul 41 / 2009
Numărul 39 - 40 / 2009
Numărul 38 / 2009
Numărul 37 / 2009
Numărul 36 / 2009
Numărul 34 - 35 / 2009
Numarul 33 / 2009
Numărul 32 / 2009
Numărul 31 / 2009
Numărul 29 - 30 / 2009
Numărul 28 / 2009
Numarul 27 / 2009
Numarul 26 / 2009
Numărul 24 - 25 / 2009
Numărul 23 / 2009
Numărul 22 / 2009
Numărul 21 / 2009
Numarul 19 / 2009
Numarul 18 / 2009
Numarul 17 / 2009
Numarul 16 / 2009
Numarul 15 / 2009
Numarul 14 / 2009
Numarul 13 / 2009
Numarul 12 / 2009
Numarul 10 -11 / 2009
Numarul 9 / 2009
Numarul 8 / 2009
Numarul 7 / 2009
Numarul 6 / 2009
Numărul 5 / 2009
Numarul 4 / 2009
Numarul 3 / 2009
Numarul 2 / 2009
Numarul 1 / 2009
Numarul 42 / 2008
Numarul 40 - 41 / 2008
Numarul 38 - 39 / 2008
Numarul 37 / 2008
Numarul 36 / 2008
Numarul 35 / 2008
Numarul 34 / 2008
Numarul 33 / 2008
Numarul 32 / 2008
Numarul 31 / 2008
Numarul 30 / 2008
Numarul 29 / 2008
Numarul 27 - 28 / 2008
Numarul 25 - 26 / 2008
Numarul 23 - 24 / 2008
Numarul 22 / 2008
Numarul 21 / 2008
Numarul 20 / 2008
Numarul 19 / 2008
Numarul 18 / 2008
Numarul 17 / 2008
Numarul 16 / 2008
Numarul 14 - 15 / 2008
Numarul 13 / 2008
Numarul 12 / 2008
Numarul 11 / 2008
Numarul 10 / 2008
Numarul 9 / 2008
Numarul 8 / 2008
Numarul 7 / 2008
Numarul 6 / 2008
Numarul 5 / 2008
Numarul 4 / 2008
Numarul 3 / 2008
Numarul 2 / 2008
Numarul 1 / 2008
Cautare dupa nume autor
Dintre sute de catarge
Oana-Teodora Călin
Oana-Teodora Călin este studentă în anul al II-lea la Jurnalism şi Comunicare şi încă nu s-a desprins de lumea paradisiacă a copilăriei: Realul năvăleşte în poezia ei prin internet, reţele, circuite, adică prin tot ceea ce facilitează comunicarea, dar nu o poate umaniza până la urmă. Revolta îi sugrumă uneori glasul, dar sunt multe imperfecţiuni care transformă poezia într-un autentic mai rar întâlnit la debutanţi.
Se crăshuieşte reţeaua
Şi când se crăshuieşte reţeaua
are orgasm
e apogeul plăcerii ei sexinformaţionale
că prea mulţi utilizatori au intrat
şi prea puţini au mai ieşit cu minţile limpezi...
reţeaua e o curvă ieftină
pe care o plăteşti lunar
şi o înjuri de fiecare dată
când te lasă impotent în faţa calculatorului
nu ai putea s-o înlocuieşti cu o carte
că ei îi trebuie preludiu şi prefaţă
de când tu nu mai ştii decât motoare de căutare
şi te-ai transformat într-un peşte
de când ai împărţit-o cu toată lumea
şi o utilizaţi până cedează
linişte şi întuneric
Aparţin acestui loc
Aparţin acestui loc
dar nu recunosc meleagurile
s-au schimbat multe
poate prea multe
au apărut noi magazine
şi încă nu ştiu ce vreau...
penibil.
mereu singură
niciodată iubită.
simţăminte până în măduva oaselor
trec din când în când
resuscită
şi mă ridic iar din ţărâna disperării
cu speranţe noi
şi un chef de viaţă
neînţeles de nimeni
şi ameţesc cu aburi
la gândul unor scuze penibile
mult prea penibile
găsite cu greu.
Firele Fără de fir...
Fâşâie firele
Fără de fir...
Ce mai...
E delir.
Se topesc rujurile
De ceară în figuri
Năucitoare
De la soare
Fără noimă
Mor şiragurile de viţă nobilă.
Aşezate pe mobilă.
Nu mai există stejar
ci doar bere
Pentru plăcere de esenţă tare
Slăbiciune
mi-e teamă
de clauni
de gândaci
dar mai ales de scările în spirală
mi-e frică
de întuneric
de bondari
de lilieci
de pisici
de copiii care mă privesc fix
de note mici
de prea multe calorii
de dormitul la perete
de cortinele de catifea
de spaţiul de sub pat
de prea multă linişte
de miros de mobilă veche
de arcurile rupte de la paturi
de perne prea mari
de non-cuvinte
de certuri
de repartizarea buget-taxă
de anonimat
de singurătatea mea
dar mai ales de dragostea ta!
Flegma digitală
Flegmă digitală
Poţi să mă high-defineşti
Te decodez în biţi
Instinctual
Ca animale mecanice
Scăpate de sub control
Atracţia de poli alergici
Ne giga cu unii şi cu alţii
Pe placa de bază
Trec prin mine milioane de megabiţi
Departe de fiinţa umană
Electrocutez la fiecare sutime de secundă
Iar hormonii din sânge
şi leucocitele
Le-am transferat în circuite.
Un nou Michael
A murit Michael Jackson
Iar eu mă simt recucerită!
Nicio legătură
Alte speranţe
Alte bilete la spectacol
Un extaz şi în acelaşi timp tristeţe
l-am îngropat pe vechiul Michael
şi l-am scos la iveală pe cel nou
merge treaba ca pe roate
la 3-4 zile
nu întrebaţi
nu ştiu ce urmează!
Covoarele de hârtie
Cuvintele raşchetează carnea
Până la sânge
Respiraţiile impregnate în pereţi
Vibrează pergamentele de hârtie
Se-nfruptă din arborele Chinei
Ca să nu se ramolească
De atâta prostie omenească!
Copilărie
Bună ziua! Mă numesc EU
Şi de 19 ani sunt dependentă de copilărie!
Fii binevenită, te vom ajuta!
Vei progresa în uitare
Când brusc vei uita să te joci de-a v-aţi ascuns
Apoi negare
O să negi orice vis ai avut vreodată
Grija ţi se va alătura pe la 24 de ani
Când o să-ţi dai seama că nu mai eşti în floare
Apoi
Căsnicie
Pe la 28 sau poate chiar mai devreme
Când vei realiza că nicio relaţie nu este perfectă
După aceea va veni iar copilăria...
Dar nu a ta
Ci a copilului tău
Restul trecem sub tăcere.
Deznodământul?
Iată din nou copilăria
Cu teama de a ieşi din casă
Cu uitarea de la 80 de ani
Dacă îi mai apuci
Cu alţii care să aibă grijă de tine
Şi să-ţi spună că orice faci nu este bine
Aşa că din acest lung seminar
Numit viaţă
Totul este o copilărie.
Şarlatanul de vise
Eşti un abator de sentimente
mi-e silă
de fiecare
pierdere pe care o sufăr
ai tranşat
fiecare moment
pe care ţi l-am oferit
pe tavă!
Şarlatanul meu de vise,
Ce te admiram cândva…
Ia-ţi amintirile şi pleacă
E un nou început
În inima mea!
Sorin Roman
Sorin Roman este unul dintre puţinii viitori gazetari care mai cred în virtuţile şi resurecţia reportajului literar.
„M-am născut în ziua de Paşte, iar bunica spunea că voi fi un om norocos. Acum sunt sigur că nu se referea la câştigul financiar, ci mai degrabă la norocul de a mă apropia de capacitatea de a simţi monstruos şi de a vedea enorm. M-am născut în Alexandria, într-un cartier pe care l-am văzut mai târziu foarte bine redat în filmul Poveste din Bronx, evident păstrând proporţiile... Nu mă refer la latura infracţională, ci la viaţa bogată în evenimente, multitudinea şi diversitatea personajelor care făceau ca nici o zi să nu fie plictisitoare. Acolo am învăţat foarte multe lucruri despre oameni, am văzut poveşti neobişnuite de dragoste şi am învăţat să cred în optimismul bătrânesc. Optimismul acesta mă obligă să cred că presa va trece de superficialitatea actuală şi se va reveni la jurnalismul de calitate. Nu sunt adeptul teoriei conform căreia jurnalismul se îndreaptă sigur şi repede spre o tabloidizare generală”.
Apaca, mon amour
Apaca este probabil unul dintre cele mai cunosocute simboluri din Bucureşti. Acum câţiva ani, am întrebat pe cineva unde e piaţa Moghioroş. Mi-a răspuns că pe lângă Apaca. La fel mi s-a răspuns şi atunci când am întrebat pe unde e ieşirea spre Piteşti, „O iei pe la Apaca…” Atunci a venit şi confirmarea că, de fapt, pentru unii bucureşteni „Apaca” este un cartier. La scurt timp mi-am dat seama de mărimea „cartierului” şi de limitele lui: se întinde de la Palatul Cotroceni până la autostrada Bucureşti – Piteşti şi de la Splaiul Independenţei până în Ghencea.
Eu merg pe la Unirii, pe la semaforul de lângă gura de metrou, pe Splai. Intersecţia e aşa de aglomerată, încât poliţiştii veşnic prezenţi nici măcar nu pot interveni, dacă ar fi nevoie. Sunt mai mult de decor. Unul dintre ei nu se mişcă. A stat perfect nemişcat cât a ţinut roşul. E tânăr şi deloc entuziast. E abia dimineaţă şi el e deja plictisit. Puhoaiele de oameni şi maşinile flămânde de asfalt, care aleargă toate spre el, l-au înfrânt. Avea un coleg mai în vârstă cu el, dar a plecat. Momentan este singur şi în inferioritate numerică! De aceea, nici măcar nu mai stă pe şosea. S-a retras mai în spate şi stă sprijinit de balustrada gurii de metrou. Se gândeşte cum să gestioneze criza. Şi-a dat seama că oricum nu poate să facă prea multe nici de acolo, din linia întâi.
Palatul de Justiţie e puţin mai sus, pe stânga. Nu pare o instituţie publică, ci sediul vreunei multinaţionale în care secretarele directorilor, înainte de începerea lucrului, aranjează capsatorul şi cutia cu creioane pe birou. Un gest deja reflex şi natural. Asta par a face fetele care mătură scările şi care arată la fel de bine ca multe din colegele mele de la facultate. Fete tinere şi extraordinar de frumoase. Oare pe ce criterii se angajează femeile de serviciu la Palatul de Justiţie? Rotocoalele de aur ce atârnă de urechile lor sunt vizibil mai mari decât cantitatea de aur a multor cucoane cu slujbe bănoase şi „nobile”. Se hârjonesc cu băieţii care asigură paza la intrare. Parcă mă uit la un tablou al unui pictor romantic, unde câteva fete frumoase şi voluptuoase cu şolduri proeminente se luptă pentru acelaşi bărbat. Se joacă cu el şi încearcă să-l ademenească în apă. Râul cristalin din tablou a fost înlocuit cu Dâmboviţa verde.
Puţin mai sus de Palatul de Justiţie are loc o luptă. Spitalul Universitar e în luptă cu Casa Radio. Chiar dacă le desparte Dâmboviţa, sunt foarte apropiate şi tensiunea dintre ele se simte. Spitalul Universitar, cu claxoanele, sirenele, girofarele şi ţipetele, iar de cealaltă parte, Casa Radio cu fier-betoanele de 41 mm, pereţii albi ca obrajii mortului şi întunericul care se vede printre coloanele decrepite. Spitalul agitat, plin de viaţă, optimiştii nemuritori şi muribunzii resemnaţi şi, de cealaltă parte, Casa Radio care arată ca o morgă. Pereţii larg deschişi, albicioşi şi generos aerisiţi par în orice moment pregătiţi să „fugă” dincolo de Calea Plevnei.
Forfota din preajma lor e permanentă. Intersecţia de la Spitalul Universitar e mereu aglomerată şi destul de des „blagoslovită” cu vreun accident. De cele mai multe ori se întâmplă la fel, îmi spune prietenul meu Mihai, care lucrează la Poliţia Capitalei: un mascul, de obicei făcând parte din specia „mârlanul de Dorobanţi” (dorobanţio ostentativus), cu o maşină neagră, germană, cu faruri asemenea „ochilor de îngeri” şi, eventual, o femelă membră a speciei „piţipoanca de companie” (siliconatus felina) pe scaunul din dreapta, intră cu viteză şi fără nicio umbră de îndoială în intersecţie, buşind ambulanţa care avea prioritate. Astea sunt două specii pe care le-am descoperit prin Mariana Zaharescu, inconfundabila voce de la Teleenciclopedia, „răsfoind” atlasul de mitocănie urbană la Radio Guerrilla.
Aici e mai linişte. Grădina Botanică este vis-ŕ-vis de Palatul Cotroceni. Cartierul Cotroceni este cel mai liniţtit cartier din Bucureţti. Nu ţtiu dacă numai datorită palatului prezidenţial, dar aici parcă şi semafoarele sunt ceva mai punctuale. Aş fi vrut ca peisajul verde şi revigorant din Grădina Botanică să fie vizibil şi de la şosea. Din păcate, gardul care împrejmuieşte Grădina Botanică este la fel de impenetrabil ca gardul de la Palatul Cotroceni. Secrete teribile trebuie să zacă în Grădina Botanică… Dacă nu ai şti, nici nu ţi-ai da seama că acolo este Palatul Cotroceni. Trotuare goale şi perfect neprezidenţiale. Camerele saşii de luat vederi par a fi o glumă. Sunt asemenea celor false, puse de vreun patron de butic care îşi bănuieşte vânzătoarea că fură. Sunt acolo exagerat de vizibil şi cu rol preventiv. Palatul nu îl văd, văd doar acoperişul. Tabla argintie cu diferite modele şi turnuleţe aduce mai degrabă a acoperiş de vilă din comuna Buzescu, Teleorman. Se înfrăţeşte perfect cu acoperişul Palatului de Justiţie. La fel de străine peisajului amândouă.
Apaca este puţin mai sus de Cotroceni şi vis-ŕ-vis de căminul Leu. Căminul Leu este o construcţie la fel de anostă ca fabrica Apaca. Sunt create probabil de acelaşi architect. Diferenţa dintre ele e dată de pulsul tinerimii care răzbate din cămin. Se vede că e o clădire locuită de multă lume: pungile cu mâncare, sticlele de plastic, cutiile cu iaurt şi fructele în plase sunt puse la aproape fiecare fereastră.
Doi chinezi ieşiţi de la metrou traversează prin faţa maşinii. Se grăbesc şi ei spre cămin. Unul are sub braţ un bax de făină, iar celălalt ţine pe umărul drept o sacoşă roşie de rafie. Cel care cară făina e foarte slab şi mai în vârstă. Părul ţepos, negru intens, îi acoperă complet urechile şi ceafa. Fruntea îngustă însă e goală. E tuns urât şi arată urât. Dinţii mari şi rari mă aştept să cadă de fiecare dată când închide şi deschide gura. Par a nu fi prinşi bine de maxilarul disproporţionat. Sunt îmbrăcaţi cazon. „Dinţosul” are o geacă albastră, cu pete de vopsea pe lângă buzunare. Pantalonii sunt kaki, cu pense, căzând pe o pereche de pantofi cu două numere mai mari. Celălalt e îmbrăcat în aceleaşi culori bacoviene, doar că pe el hainele cad ceva mai bine. Se îndreaptă spre cămin. Merg repede, cu privirea în pământ. Dau din cap aproape la fiecare cuvânt rostit. Trec de poarta căminului, la fel de grăbiţi. Nu sunt atraşi deloc de frumuseţile noastre cu ochi nemigdalaţi. Trec pe lângă ele asemenea unui intercity pe lângă o gară dintr-un sat. Repede şi fără să se uite cine mai era pe peron. Scopul precis cu care au venit în România nu le permite să fie distraşi de la munca lor.
Dacă întrebi pe cineva unde e Politehnica, opt din zece oameni îţi vor răspunde că e pe lângă Apaca. Apaca este o fabrică de confecţii. Asta a fost dintotdeauna. Tinerii frumoşi, mereu zâmbitori, şi fetele subţirele de plastic ne prezintă producţiile vestimentare ale fabricii. Podiumurile lor sunt vitrinele magazinelor de la colţul fabricii.
Apaca este o intersecţie neîngrijită, murdară şi aglomerată. Betonul şi bitumul deţin monopolul în zonă. Poate rotiseria roşie şi shaormeria galbenă de lângă ea încearcă să mai anime stepa de asfalt. Florăria „Mariana” de peste drum, proaspăt introdusă în peisaj, nu prea are flori. În schimb, are multe bucăţi de ţiplă puse la „crescut” în vaze. În ele ar fi trebuit să fie şi flori, dar Mariana probabil a uitat. A uitat sau ştie că e o oră prea matinală pentru a fi romantic sau respectuos. Nimeni nu cumpără flori aşa dimineaţă. Ea ştie că doar florăriile din preajma spitalelor şi cimitirelor vând flori la ora asta.
ale revistei
click aici...
Tarife publicitate
click aici...
