Glume cu Ionesco la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie te solicită fără cruţare. Cum să nu vezi un diptic (două piese) de Ionesco pus în scenă de Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand?  Mai ales că este vorba de Cântăreaţa cheală şi Lecţia, textele reformatoare ale literaturii europene după 1950. Toată lumea a luat Cântăreaţa cheală în serios încercând să găsească un sens acolo unde nu e nimic de înţeles. Cristian Ioan într-un spectacol comic de tot de la Târgu Mureş a introdus un nou personaj vechi, Cântăreaţa,  care,  deşi este  personajul titular, nici măcar nu există în piesă  pentru că titlul a fost inventat de autor la una dintre repetiţiile lui Nicolas Bataille primul regizor al francezului Ionesco. Actorul care repetă rolul Căpitanului  de pompieri rosteşte o  biografie abracadabrantă cu soţi şi soţii, fii şi nepoţi, veri şi verişoare  bunici şi străbunici  asemănătoare cu rezumatul unui roman tolstoian dar transcris pe o jumătate de pagină. Doar că actorul nu ştiu cum  îl cheamă (găsim în caietul program)  se bâlbâie şi,  în loc de „l institutrice blonde”, a spus - dumnezeu ştie de ce  - „la cantatrice chauve”. Ionesco, prezent la repetiţii a decretat că  acesta  va fi titlul piesei. În spectacolul de la Mureş pe care l-am evocat  era o femeie de sârmă  cu o rochie de plastic care cânta, din când în când, o arie din Traviata şi, în final, lua foc ca să-l motiveze pe căpitanul de pompieri. Deci, personajul cântăreaţa cheală nu există, dar poate fi  inventat,  aici stă geniul  autorului.

Victor Ioan Frunză, cel mai straniu cititor al lui Ionesco, (dovadă spectacolul cu Regele moare de la fostul Theatrum Mundi, Lecţia de la Teatrul Maghiar şi Scaunele de la Teatrul German din Timişoara) nu mai vrea să fie straniu ci să arate că are umor. Suntem la Teatrul de Comedie, e normal. 

După ce a  gândit  atâta timp, regizorul este decis să glumească. A  făcut un spectacol britanic sexist compus din două comedii fără sens dar  le-a atribuit un sens: Cântăreaţa cheală şi Lecţia. Iaca-aşa, să vedem, în sfârşit, cum stau lucrurile cu acest clovn de Ionesco ce ne păcăleşte cu lipsa lui de sens. Aşa că Doamna Smith (Virginia Mirea este  atât de răspicată pe absurd încât pare născută de autor odată cu textul),  în plin dialog pe tema „cartofilor cu slănină”, abia aşteaptă tulumba Căpitanului de pompieri  care caută incendii în cartier. Pare că  rolul secundar al pompierului devine rol principal. Dragoş Huluba  profită de ocazie şi „ia crema” fiind beneficiarul unui penis cât tulumba de mare,  din păcate  doar urinar. 

Frunză demontează secretul din Cân­tăreaţa cheală care, aşa spune Ionesco -  nu are niciun secret. Este o comedie fără sens în care nu e nimic de înţeles. Regizorul susţine că există un înţeles sexual britanic. De ce? Pentru că prima versiune a piesei scrisă în româneşte se numeşte Englezeşte fără profesor. Deci a pornit din dorinţa oamenilor de a învăţa rapid limba engleză şi a reuşit. Chiar şi azi când vrem să facem ceva foarte repede o facem în limba engleză, dar e prea puţin

Dintr-o piesă absolut aeriană, Cântăreaţa cheală a devenit un spectacol complet realist în care totul este explicabil. Pompierul din Cântăreaţa cheală seamănă cu Profesorul din Lecţia care îşi stinge focul sexual cu eleva pe care o asasinează cu un cuuu... ţit, cum spune George Costin, actor asupra căruia vom reveni şi noi şi alţii.

Din păcate lumea râde la replicile lui Ionesco şi nu la poantele lui Frunză ceea ce trebuie să-l sperie puţin pentru că dovedeşte lipsa de viziune. Pentru Teatrul de Comedie totul este perfect, râzi şi te bucuri de aberaţiile ionesciene. Adriana Grand creează câini şi pisici care fac miau. Dl. Smith (Florin Dobrovici, frumos şi la bătrâneţe) mângâie un dulău de gips în timp ce frumoasa lui soţie mecanizată, aceeaşi Virginia Mirea, alintă o birmaneză de pluş care clipeşte din ochi. Mirela Zeţa nu cred că a visat vreodtată să fie soţia soţului său, Domnul Martin, atât de nevricos interpretat de Caligula/George Costin, omul cu două prenume. Arată mai degrabă ca sclava Isaura dar duce mai departe ideea de telenovelă a lui Victor Ioan Frunză.