Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dramatizarea unei esenţe

        Gina Şerbănescu

A regiza un spectacol de teatru presupune, īnainte de orice, găsirea unei lumi posibile cāt mai bune, dintre toate lumile oferite de text. Este vorba, aşadar, de extragerea unei esenţe adecvate căutărilor regizorului. Atunci cānd regizorul īşi propune să dramatizeze un text care nu a fost scris pentru scenă, demersul este unul ce ţine de extragerea din text a unei esenţe care urmează să devină lume prin punerea īn scenă. Ce se īntāmplă īnsă cānd textul care este supus procesului de dramatizare este el īnsuşi esenţă pură la nivelul mesajului transmis?


Aceasta este o īntrebare cheie care ia naştere īn urma vizionării spectacolului „Oscar şi Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra. Chris Simion, care semnează regia spectacolului este şi autoarea dramatizării celebrului text al lui Eric Emmanuel Schmitt. Un aspect important al dramatizării īl constituie alegerea personajelor care sunt prezente īn scenă şi „ascunderea” altora. Īn textul lui Eric Emmanuel Schmitt nu există, de fapt, nicio prezenţă fizică concretă la care cititorul să aibă un acces imediat. Ni se oferă  scrisorile pe care Oscar, micuţul de 10 ani bolnav de cancer i le adresează lui Dumnezeu la sfatul lui Tanti Roz, asistenta care īl īngrijeşte şi o ultimă scrisoare adresată de Tanti Roz lui Dumnezeu. Īn cartea lui Schmitt există, prin urmare, o invitaţie la dramatizare: autorul ne oferă o colecţie de scrisori către Dumnezeu şi ne invită pe noi, cititorii, să dramatizăm propria noastră lume extrasă din mesajul textului.


Chris Simion alege să aducă īn scenă patru personaje: Oscar, Tanti Roz, Peggy Blue şi Bacon. Prezenţa personajelor vizibile este accentuată de absenţa scenică a unor personaje precum părinţii lui Oscar sau doctorul Dusseldorf.


Cea mai importantă consecinţă a dramatizării textului şi a punerii lui īn scenă este dat de păstrarea intactă a mesajului transmis de textul lui Schmitt, mesaj care are 3 aspecte fundamentale:


1. Transmiterea unui sens autentic al vieţii prin problematica morţii. Moartea la care nimeni nu are, de fapt, acces, „pentru că nimeni nu ştie cum e să mori” devine cea care valorizează viaţa. Tanti Roz īl īnvaţă pe Oscar că nu numai moartea poate fi valorizată astfel, ci şi timpul īnsuşi. Durata concretă este o iluzie, durata unei zile poate fi echivalentă cu 10 ani. Copilul de 10 ani care mai are doar 12 zile de trăit poate recupera astfel printr-un minunat exerciţiu interior toată  viaţa pe care nu o va trăi şi chiar mai mult decāt atāt.


2. Existenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu există īn măsura īn care omul īl lasă sau īl face să existe. Scrisorile lui Oscar către Dumnezeu reprezintă un proces al creării şi naşterii lui Dumnezeu īn īnsuşi sufletul lui Oscar.


3. Iniţierea reciprocă (o temă recurentă īn scrierile lui Eric Emmanuel Schmitt, o mai putem īntālni, de exemplu, īn „Domnul Ibrahim şi florile din Coran” sau, īntr-o oarecare măsură , īn „Milarepa”). Tanti Roz este cea care īl iniţiază pe Oscar īn taina descoperirii lui Dumnezeu īn propriul suflet, dar procesul este reciproc. Oscar este, la rāndul lui cel care o poartă pe Tanti Roz pe calea către Dumnezeu şi, implicit, către sine.


Toate aceste trei elemente ale mesajului din „Oscar şi Tanti Roz” sunt foarte clare īn montarea de la Teatrul Bulandra. Fidelitatea faţă de mesajul originar al textului este amplificată de comunicarea dintre Oana Pellea (Tanti Roz) şi Marius Manole (Oscar). Nu e vorba numai de calitatea interpretărilor, ci mai ales de un mod de  a exista īn scenă laolaltă, de o īntālnire autentică şi emoţionantă care, trebuie spus, este cel mai frumos dar pe care spectatorii īl primesc de la cei doi actori. Această comunicare poate fi o lecţie eficientă de actorie (poate chiar o lecţie introductivă pentru ceea ce īnseamnă a fi actor): comunicarea autentică dintre personaje nu este posibilă dacă nu este fundamentată pe o comunicare reală īntre actori, pe o dorinţă asumată īmpreună de a aduce īn scenă adevăr.


Scenografia spectacolului, semnată de Adina Mastalier, are marele merit de a ne transmite esenţa lumii personajelor şi contribuie īntr-o mare măsură la materializarea ideilor fundamentale conturate prin dramatizarea textului. Decorul este gāndit nu ca un spaţiu care cuprinde personajele, ci ca o extensie a lumii lor lăuntrice.


La finalul spectacolului, poate că cel mai bine e să rămānem cu un gānd al lui Oscar, cu anumite rānduri transmise lui Dumnezeu, care concentrează īn ele īntreg mesajul textului pus īn scenă:


Cānd m-am trezit din somn, mi-am adus aminte că am nouăzeci de ani şi-am īntors capul spre fereastră să mă uit la zăpadă.


Şi deodată am īnţeles c-ai să vii. Era dimineaţă. Eram singur pe Pămānt. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, īnviorānd lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am īnţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu nu oboseşti! Pus pe muncă fără īntrerupere. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz !

Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea īn fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru īntāia oară. 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul