Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Salonul refuzaţilor. Nemiloasa boemă nu mai ucide

        Horia Gārbea


Boema ‘33, Supliment al revistei Climate literare,
antologie de poezie şi proză


Nemiloasa boemă nu mai ucide, ci naşte. Īn răspăr faţă de magnifica formulare a lui Mateiu Caragiale, cīţiva autori bucureşteni şi din apropierea „oraşului prăbuşirilor” se adună īntr-un grup benign īn care boema nu ucide, īn care cheful „la răpunere” se reduce la cel mult o inofensivă sticlă de bere condimentată cu discuţii literare. Terasa „133” din staţia autobuzului omonim de pe Dacia, la doi paşi de Romană, a devenit, de unde era o simplă haltă īn drumul spre „Groapa” de la Muzeu şi, mai departe, pentru ambiţioşi, spre „Uniune” sau „Suciu”, sediul autocefal al unei grupări literare. Care, iată, īşi publică şi antologia cu o prefaţă de Florentin Popescu, stătător, se vede treaba, la altă masă.



Ideea īn sine mi se pare magnifică, de nemurit īn istorie, mult peste consecinţele ei literare de moment. Acest gest de gratuitate literară şi solidaritate amicală, mai ales īn asemenea vremuri, merită celebrat! Et in 133 ego! Cīnd intru pe terasă, şi mai vīrtos īn scunda tavernă mohorītă, mă īntīmpină măreţe umbre ca Naghiu şi Flora cu care am stat acolo ca şi imaginile multor amici convorbind cu idealuri, colegi de generaţie (Ţīrlea, Gălăţanu, Vasilescu, Bănulescu etc.) ori respectabili īnaintaşi (T. Vārgolici, C. Stănescu, Florentin Popescu, Marin Codreanu, C. Carbarău) ca şi, dinspre partea dramaturgiei, Emil Mladin, Lucia Verona, Olga Delia Mateescu, Adrian Mihalache, M. Ghiţulescu. Căci, dacă nu e om să nu fi scris o poezie, e cert că nu e om care să nu fi scris o poezie sau o piesă şi să n-o fi sfinţit vreodată la „133”, līngă portretul tutelar al lui Constantin Piliuţă, stīlpul īn veşnicie al măruntei şi ilustrei totodată cīrciumi.



Gruparea Boema `33 este un salon al refuzaţilor şi cunoaştem din istorie că asemenea saloane, opuse celor oficiale, īşi au importanţa lor. Autorii care, probabil pe banii lor, īntr-un elan nobil şi-au adunat simţirea īntr-o antologie după ce s-au grupat īntr-o congregaţie ad-hoc, merită o reverenţă. Ei iubesc literatura mai mult decīt alţii şi au simţit nevoia să se alăture pentru ca - īn grup - s-o pipăie şi să urle sau să şoptească: parcă este. Acest tip de sex īn grup cu literatura, care este una şi indivizibilă, nu mă incită spre ironie, ci mă īndeamnă la ridicarea unei imaginare pălării şi unei imaginare halbe īn cinstea celor care fac literatura poştă nu ca pe o tīrfă, ci ca pe o ultimă ţigară din care toţi prietenii au dreptul la un fum.



Să intrăm īn subiect după introducerea reverenţioasă, necesară şi utilă. Simţeam potrivit să evoc locul şi contextul īn care autorii s-au adunat ca să se strīngă. Adică să se concentreze, niciun pleonasm!



Membrii grupării Boema `33 nu sīnt dintre răsfăţaţii gloriei literare. Tenacitatea lor de a-şi scrie opera şi de a forţa porţile veşniciei le depăşeşte īn general īnzestrarea efectivă īntru aceasta. Există, invers, numeroşi autori mult mai leneşi, mai indiferenţi faţă de amanta lor literatura, cărora uşile li se deschid de la sine şi care sīnt invitaţi, forţaţi, imploraţi să le treacă pragul, īn ciuda delăsării. Ei au talent sau, uneori, numai noroc. Boemii de la 33 au şi ei talent, cīt le-a dat Dumnezeu, uneori nu cine ştie ce, desigur, dar au intrat pe linia care nu duce spre Paradis. Asemeni cărării neumblate din poemul lui Robert Frost, drumul lor putea fi altul şi n-a fost să fie.



Mai īntīi să luăm aminte la numele adunate pe carte īn ordinea Alexandru Ciocoi, Rodian Drăgoi, George Daragiu, Grigore Grigore, Florian Huţanu, Monica Mureşan, Puiu V. Moiceanu, George Peagu, Iuliana Popescu, Victor Sterom, Ioana Trică, Baki Ymeri, Mihai Antonescu, Lucian Gruia, Ana Hāncu, Nicolae Stelea, Ion Iancu Vale. De ce aşa şi nu alfabetic sau după vīrstă nu mă īntrebaţi, că nu ştiu.



Aţi recunoscut sper numele unor vechi combatanţi īn tranşeele literaturii, mai ales poeziei. Fiecare a publicat cīteva volume. Cam jumătate dintre ei au intrat īn Uniune, adesea după amīnări destul de lungi, alţii mai aşteaptă īncă la porţile comisei de validare şi se vor procopsi cel mult cu noul statut de stagiar. Revistele, editurile mari, juriile nu i-au răsfăţat pe cei din Boema `33 şi de acum īncolo – slabe speranţe. Mai ales că au, īn general, īntre 50 şi 60 de ani. Fiecărui dintre cei treisprezece poeţi şi patru prozatori le sīnt rezervate cīte cinci pagini. E de presupus că fiecare a venit cu textele cele mai bune scrise īn ultimul timp şi de aceea volumul colectiv are un nivel mai bun decīt cărţile fiecăruia īn parte, prezentīnd - cum ziceam - concentrare şi o binevenită diversitate.



Aceste calităţi, adăugate meritoriei lor pasiuni pentru literatură şi dorinţei de a o practica dau naştere unei cărţi agreabile şi demne de interes. Īncrederea īn puterea terapeutică a literaturii īi vindecă prin efect placebo pe aceşti asidui practicanţi. Cum scrie (şi desigur crede) Rodian Drăgoi: Īntuneric pe străzi/ īntuneric īn case// doar īn gura poetului/ este lumină. Nu se uită societatea īn gura poetului, dar el e obligat să creadă īn lumina lui.



La final se cuvine să ne bucurăm că scriitorii Boema `33 ajunşi la maturitate īntreţin flacăra poeziei şi că, fără a fi geniali, au nobila rătăcire de a fi trimbulinzi. Gestul lor īi ridică pe orbită.



 


Daniel Octavian Bejan, Poveştile unui mizantrop,
Ed. Tracus Arte, proză


Prozatorul se declară mizantrop dar nu este. Īşi declară prozele poveşti şi aici are dreptate. Daniel Octavian Bejan, debutant norocos, pică pe valul īntoarcerii la poveste a prozei noastre şi se lasă dus de el, dar mai şi vīsleşte īn diferite direcţii pe care le alege la moment. Năşit, cu vorbe bune şi meritate adunate pe ultima copertă, de Lucia Verona, Cornelia Maria Savu şi Traian T. Coşovei, autorul are o remarcabiilă mobilitate o versatilitate care bucură cititorul. Practică destul de dezinvolt parabola, evocarea „retro”, povestirea realistă contemporană īn medii joase, schiţa epistolară. Deşi Daniel Octavian Bejan vrea să arate că stăpīneşte cheia realistă şi comportismul, povestirile sīnt preponderent din zona fantasticului şi chiar cu unele note de SF. Este clar că scriitorul găseşte mai īntīi Ideea, poanta povestirii şi connstruieşte rapid textul īn jurul ei, sedus el īnsuşi de găselniţă şi avīnd o notabilă uşurinţă a scriiturii. Dar mizantrop? De unde pīnă unde? Descopăr īn Daniel Octavian Bejan un spirit īnrudit şi poate de aceea citesc mai cu plăcere proza lui decīt a altora. Am să-i reproşez ceea ce īmi reproşez mie īnsumi: o anumită precipitare şi un suflu scurt. Īncīntat de finalul neaşteptat, prozatorul vrea să ajungă mai repede la el. Apoi faptul că, de asemeni sedus de ingeniozitatea situaţiei, el nu construieşte personaje, acestea snt vagi, simple vehicule ale acţiunii. Povestea pictorului care īndată ce picta o icoană ea se dovedea făcătoare de minui dar, dacă picta portretul unui muritor acesta chiar murea are resurse pentru a deveni o nuvelă. Un Dan Stanca, să zicem, ar fi scris pe tema asta un roman de 200 de pagini. Daniel Octavian Bejan lichidează situaţia şi personajul (Ioan moare făcīndu-şi, sinucigaş, autoportretul) īn numai cīteva pagini. Īn descendenţa lui Dino Buzzati şi Maugham, Daniel Octavian Bejan este o apariţie ce trebuie salutată. Sper că va persevera, adīncind intriga şi personajele, extinzīnd textul ca un profesionist.




Ştefan Ciobanu, Convoi de tăcere,
Princeps Edit, poezie


Trecut puţin de treizeci de ani, Ştefan Ciobanu nu a prins trenul regal al douămiiştilor. A rătăcit pe la concursuri judeţene de poezie, apoi pe la unele naţionale, unde a luat ce-i drept multe premii, a intrat īntr-o antologie la Editura Amurg Sentimental ceea ce e destul de īntristător şi debutează īn volum abia acum. L-am īntīlnit la „poşta redacţiei”, fază pe care a depăşit-o demult. Ştefan Ciobanu şi-a neglijat talentul. Cu un management mai bun, ar fi fost īntre poeţii onoraţi ai promoţiei sale, chiar dacă, poate, nu īn vīrful piramidei. Dar fiecare cu destinul lui. Mi se pare important că a debutat, că volumul e consistent şi că poetul īşi are vocea proprie. Volumul, cu un titlu convenţional, Convoi de tăcere, e īmpărţit īn patru cicluri cu titlui de pronume: eu, tu, el, ea. Avem aparent patru personaje lirice dar īn realitate textele sīnt destul de unitare. Peisaje citadine, angoase contemporane, poeme de dragoste īn răspăr, fals jurnal de inspiraţie onirică, cīteva teribilisme totuşi destul de cuminţi, acestea sīnt principalele ingrediente. Farmecul poeziei stă īn momentele destul de dese de ingeniozitate care se pot produce īn poeme sau chiar īn titlurile lor: „ştii īmi plac cuvintele care īncep cu litere pare şi se pronunţă īn mai puţin de o secundă”. Un frumos text este intitulat „acatist” şi respectă forma consacrată. Poetul compune 12 condace şi 12 icosuri parodiind cu talent: „Bucură-te iubito meterezeo/ Bucură-te iubito īţi spun pīnă şi cersetorii īn loc să te roage de bani/ Bucură-te iubito căreia pot să īi bag mīna printre coaste ca printre gratii/ Bucură-te iubito ca şi cīnd ai deveni Duminică”. Lui Ştefan Ciobanu īi ies multe versuri foarte reuşite, dar unele fragmente nu īncheagă o coerenţă sau mai exact poetul face aluzii la nişte lucruri evidente lui şi pe care le putem reconstitui cu un anumit efort (sau nu izbutim s-o facem), cultivă un sistem de voite „subtilităţi” pe care le pierdem ca sens. Īn total, debutul său este unul demn de atenţie şi continuarea se aşteaptă cu interes.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul