Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Concurs de dramaturgie

        Mircea Ghiţulescu

Cu cāţiva ani īn urmă, Cornel Todea şi Ion Gārmacea, managerii Teatrului „Ion Creang㓠au avut ideea de organiza un concurs de piese de teatru pe lāngă faimosul lor Festival „1.000.000 de poveşti“. Anul trecut au fost īn concurs şaptezeci de piese, din care trei foarte bune, īn 2010, doar douăzeci, din care jumătate bune şi foarte bune. Este o competiţie internă foarte strānsă la care particip㠄autori ai casei” care rareori pierd o ediţie a Festivalului, alcătuind un fel de familie: Sānziana Popescu, Victor Ci­linca, Ştefan Mitroi, Carmen Dominte şi alţii.


De data asta, un profesionist al teatrului de animaţie, regizorul Laurenţiu Budău, a fost ales pentru piesa Carolina şi poneiul, o comedie pentru „copii şi cunoscători” inspirată din lumea fascinantă a circului, scrisă cu o dicţiune excepţională. Carolina, pitica, s-a oprit din crescut la patru ani, deşi are 12. De fapt, ea a refuzat să mai crească īn clipa cānd tatăl ei Rudolf a pierdut circul Stromboli la cărţi. Din cauza nanismului nu este primită nicăieri, nici măcar la şcoală. Singurul ei prieten a rămas poneiul cu un ochi albastru şi altul verde, devenit celebru pentru că a căzut cu fata obeză a directorului de circ īn groapa cu var, spre hazul spectatorilor. Īmpreună cu prietenul ei, Carolina  face un ziar pe cornete de popcorn, pe care īl distribuie copiilor veniţi la spectacol. Īn arierplan, o dramă de familie, cu părinţii dezbinaţi ai Carolinei care au vāndut fetiţa la circ. Un scenariu ieşit din comun, la fel de bun pentru teatru, ca şi pentru ecran.


Tot īn ritm cinematografic este scrisă şi Piesă de teatru īn 16 tablouri de Cristina Cosma (locul al II-lea), un pic prea explicativă pe problema copiilor străzii, dar cu o ereditate nobiliară, pentru că se trage din Prinţ şi cerşetor de Mark Twain. Doar că diferenţa dintre cerşetor şi prinţ este aceea că Orfanul este cuminte şi plin de imaginaţie, dar īl mănāncă puricii īn cămin, pe cānd celălalt este bogat, răsfăţat, sadic şi distructiv. Spre final, textul capătă o cadenţă de film poliţist, cānd directorul pedofil al Orfelinatului, un pedofil mai ticălos decāt īn romanele  lui Dickens, o răpeşte pe Ana.


Un fior metafizic tinde să pătrundă īn teatrul copiilor prin Carmen Dominte. Noapte bună, domnule Marţi (III) este inspirată, parcă, dintr-o poveste medievală cu diavoli. Acţiunea se petrece la curtea regelui Fix, care este Timpul īnsuşi. Jesabel, diavoliţa, pune stăpānire pe ceasornicarul Amidor. Ea urăşte ceasurile pentru c㠄cele mari sunt prea mari, iar cele mici mult prea mici”. Pānă la urmă, va sparge „ceasul timpului” pentru a rămāne veşnic tānără. Timpul se opreşte, dar cineva trebuie să aducă o clepsidră de smarald din Ţara Nisipurilor pentru a-l pune īn mişcare.
Paradoxul este că anul trecut (2009)  au fost īn concurs şaizeci de piese, din care trei foarte bune, iar īn 2010 au fost sub douăzeci de texte, din care aproape jumătate bune şi foarte bune. Īn această situaţie, sigur că multe piese bune au rămas fără premii. Faptul că vorbim īn acest context despre ele nu este decāt o slabă consolare.


Am regretat că a rămas īn afara palmaresului comedia bufă scrisă de Mediana Stan, un nume necunoscut, care va intra probabil īn „familia” Creangă. Īmpăratul Pepene se află la frontiera dintre teatrul pentru copii şi teatrul pentru adulţi. Toată lumea caută un pepene ascuns īn burta īmpărătesei, fiind copilul vraciului care o consultă pe īmpărăteasa sterilă. Presărată din belşug cu versuri populare stilizate, cāntece şi descāntece, Īmpăratul Pepene se inspiră copios din comicul de circ, iar majestăţile lor fac tumbe asemenea clovnilor.


Īn piesa De cine fug vasele de bucătărie de Maria Postu, vasele din vitrină vor deveni personaje. Īntr-o epocă a lucrurilor care se folo­sesc şi se aruncă, venerabila Doamnă care colecţionează veselă şi antichităţi s-a mutat īn Tablou. Ea īncearcă să-i responsabilizeze pe copii pentru viaţa naturală, dar lor le plac tacāmurile de plastic, florile şi animalele de plastic. Este viaţa artificială dublată de viaţa virtuală din tv şi calculatoare, care ne fură tot timpul. Plasticul invadează cristalul, dar finalul este optimist: se conturează o idilă retro īntre ceşcuţa chinezească ciobită şi platoul de argint.


Un profesionist este Aurel Andrei, autorul piesei Martinel şi vārtejul, care ştie să folosească  dialogul absurd īn teatrul pentru copii, fiind cāt se poate de accesibil. Convorbirea dintre Papagal, Martinel şi Piticul şmecher despre civilizaţia piticilor este doar un exemplu. Această civilizaţie nu poate fi explicată celor care nu sunt pitici! Avem şi un vārtej de zăpadă care vorbeşte, iar cei trei eroi rotesc globul şi schimbă anotimpurile pānă cānd Martinel se face băiat mare şi plesnesc hainele pe el. Este bine lucrată aici metafora timpului, globul care poate fi rotit īnainte şi īnapoi. Din păcate sau nu, povestea se īncālceşte filozofic spre final: Soarele vrea să-i cunoască pe oameni şi cere să fie transformat īn om, asemenea lui Hyperion.  


Formulele s-au diversificat de la Clăbucel, ursuleţul care caută drumul pe Lună, piesă scrisă īn genul drăgălaş de Tincuţa Horonceanu  pānă la structuri cinematografice.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul