Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge

        Ştefan Ciobanu

Ştefan Alexandru Ciobanu s-a născut la 24 iunie 1979. A publicat volumele de versuri  aliona în 2007, la Editura Amurg sentimental şi convoi de tăcere în 2009, la Editura Princeps Edit, obţinînd pentru acesta Marele premiu al Festivalului Internaţional „Grigore Vieru“ de la Iaşi. A publicat în numeroase reviste de cultură şi a primit premii pentru creaţie la festivaluri naţionale.



STENOGRAFIA UNEI LINIŞTI


întunericul îmi frământa umerii
ca unui boxer gata să intre în luptă


iubita se trezise
visase probabil de dinainte
tot poemul acesta


o cunoşteam foarte bine
atât de bine încât din câteva atingeri
aş fi putut construi pe pielea ei
o centrală atomică de culoarea porilor


a fost noaptea în care
eu şi ea
ne-am privit în ochi stând spate în spate


noaptea în care dumnezeu
s-a îmbrăcat la cravată
la litere mari
şi a ţinut un discurs de tăcere


de atunci după ce beau
sparg sticlele
şi mângâi cioburile surâzând a moarte


 


DRAGOSTEA ESTE O GĂSELNIŢĂ
A RĂZBOIULUI DIN TINE


mă apucase o sete blândă


în momentele cheie din viaţă aşa mi se întâmplă
îmi curge şi sânge din nas
ca o sonerie a durerii


stăteam în pat
mâinile se acomodau cu somnul


ceasul ticăia la minut


nicio poză cu ea
care să mă fi tras înapoi din starea aceea


nicio poză cu ea
pentru că reuşiserăm
să ne iubim într-un mod convenabil lumii


zgomotele din stradă deveniseră clare
şi cât se poate de pure
ca nişte clopote în zi de paşti


sângele mi se scurgea pe gât
aveam impresia că port o eşarfă
că se plimbă prin ea
o herghelie de adieri


nu aveam de gând să mă mişc
aveam acolo toate neliniştile mele
mârâindu-mi în faţă
cu o ferocitate prietenească


dacă s-ar fi aşezat o muscă pe mine
m-aş fi prăbuşit sub greutatea ei
până în măruntaiele pământului
acolo unde nimeni nu recunoaşte
pe nimeni



SĂ LE ZICEM DORINŢE


în seara asta se poate întâmpla orice
ar putea începe să mă doară capul
mi-aş putea aminti cum
de când a murit
bunica mea nu mai spală vinerea


unii oameni pot ghici într-un pumn de pastile
cum le va fi
eu aş putea crede
că sunt fachir şi m-aş întinde pe pat
visând că merg prin lume
cu steaguri de pirat fluturând din umeri


în seara asta se poate întâmpla orice
se poate arde chiar
becul din faţa blocului
care pâlpâie de atâtea nopţi



OMUL ESTE OM ŞI-N CRUCEA GOALĂ


oamenii au dorinţe mărunte
cum ar fi să respire sub apă


în mediul acela
unde sunetul se mişcă autist


uneori aşteaptă leşinul
ca pe o maşină cu pâine
îşi întâmpină moartea în şoşoni
construiesc zgârie-nori în loc de zgârie-morţi
se îmbrăţişează pentru a pune între ei
virgulă


morfina doar le mătură durerile
cu târnul
fără mămoşenii


dintre toate frunzele îi pândeşte rugina
ca o piatră în praştie
şi le loveşte tâmplele
luându-le locul


pe scaunul de pe verandă
rămâne adesea aerul
care se dă în balansoar


 


UMBRELOR CU MIROS DE FORMĂ


peste noi
vine mereu noaptea


trece prin trupuri ca o aţă prin ac
o vedem fiecare
ca pe o mare iubire


ca pe o umbră ce sprijină


carnea nu are canalizare
aşa că hai să nu ne mai mire
îmbătrânirea


şi când mângâiem firele de iarbă
să nu mai avem tendinţa
de a scoate pe cineva din pământ


 


SPAŢIU VELIN


când sunt într-o cameră goală
pe care nu ştiu cum să o umplu
îi pun într-un colţ
un pahar cu lapte


apoi
mă aşez undeva mai la dreapta
sau mai la stânga
şi aştept
firesc
să încep să levitez


în centru nu pun nimic
de centru are atârnat vecinul
un bec



ÎN MOALELE SÂNGELUI


mai mult decât tăcerea
era liniştea aia
în care oglinzile făceau pui ca apucatele


am încercat să le îngrijesc tălpile
să le pun vată cu acetonă
între degetele de la picioare
să le fie răcoros mersul


degeaba
pe stradă mai trecea şi unul
care cânta la un cimpoi
de trezise toţi fluturii cu suflet de vultur


puii cu pielea de oglindă cădeau cu zgomot
de parcă ploua cu ancore


şi nu aruncase nimeni cu sare în aer
aşa că toată gălăgia aia
aluneca în linişte



ZDRENŢUIM


ieri am văzut în grădina blocului
un cap de păpuşă
mi-am zis că peste ani
o să crească acolo un copac
căruia îi vor atârna de crengi
membrele din plastic


capul păpuşii o să fie
foarte fericit pentru că va avea din belşug
ceea ce acum îi lipseşte
dar şi foarte trist
pentru că va fi adânc îngropat


camioane pline cu membre din plastic
vor trece pe stradă
spre groapa de gunoi
lăsând în urmă un fum
ca un voal de mireasă



THE NIGHT IS YOUNG


mă urmăreşte o piatră de apă
sub privirile leilor
ieşiţi de după ceasul
ce a făcut o gaură în perete
prin care intră păsări ca la o inundaţie


în întunericul provocat de înghesuială nu este linişte


în întuneric se mestecă
o lume în care digerarea este doar o metaforă


&
pereţii nu cedează
preferă să se umfle ca nişte obraji într-un sărut



DE CE NU AJUNGE LA MINE APA CALDĂ


sigur nu este pentru că stau la ultimul etaj
acesta este un avantaj
pot să îmi usuc rufele direct pe soare


ţin minte că
acum ceva timp am făcut o cerere
cum se face
i-am dat-o unui tip
care era cică administrator
nu avea ecuson la piept
dar sigur administrator era
după câteva zile am aflat că a murit
de atunci nu mai am încredere în oameni


îmi pun drumul în mişcare
m-am gândit să fug
să îmi iau lumea în cap
ca pe un coif de zugrav
să fug m-am gândit


în numele dreptului
şi al stângului



DESTĂINUIRE


îmi place când se lasă seara
pentru că atunci întunericul se deschide ca o umbrelă
şi îmi place când se deschide o umbrelă
în momentul acela
parcă s-ar naşte o dorinţă
face un sunet demenţial


poate de aceea bona mea preferată
a fost mary poppins
când se însera
mama lua soarele îl punea la pick-up şi ascultam povestea
stând sub plapumă ca o sămânţă în pământ fertil


dacă aş înnebuni puţin mai mult
aş colecţiona umbrele


sunt sigur de asta


sunt foarte singur de asta



SOARELUI TRANSFORMAT ÎN NOROI


chiar şi lucrurile au starea lor de vomă
când nu mai au strălucirea din alte zile


atunci îţi iei capul în mâini
ca şi când te-ai pregăti să îl degajezi


pe masă
cheile devin o pastă
pe care îţi e scârbă să o atingi


ciocăniturile din uşă
se transformă în păsări moarte
care se adună pe covor



ŞI(NE)


era un loc acolo
unde urla giurgiu în câini
sub un soare fără botniţă


noi ne puneam umerii pe umeraşe
în nişte dulapuri lungi cât nişte gări


ascultam de o statuie
care ne făcea poezii
sub forme babane de omizi


mâncam ce apucam din noi
mai pe furiş mai răstigniţi


priveam pe fereastră
la luna în care se afla altă fereastră
prin care se vedea altă lună
şi tăceam mult timp
că deh!
nu e uşor să vezi două luni deodată



TREIZECI DE ANI


toate sunt la fel


cana galbenă de pe masă cât o fântână
cărţile înşirate în baie în loc de gresie


periuţa de dinţi
cu zâna măseluţă ascunsă în ea


scrisorile ei
împachetate frumos
am uitat unde le-am pus
dar dorm liniştit pentru că există


momentele acelea
când simţi nevoia
să primeşti o basculă de aer proaspăt


toate sunt la fel


chiar şi chipul meu din oglindă
care mă roagă dimineaţa
să mă trezesc căci altfel
nici el



ĂŞTIA DAU MUZICA TARE CA SĂ NU AUDĂ MORŢII DIN GROAPĂ


stăm în barul ăsta
e gălăgie
chelnăriţa nu mai vine cu berile alea
ba că uite vine
pariu că berea nu este rece
ba hai că este
acum ne uităm la fundul ei
o să discutăm despre lucrurile acelea
importante
dar acum
hai să ne uităm la fundul ei
la buzunarul de la spate
din care îi iese
un desfăcător


ba nu
ba da desfăcător este
ce ai îmbătrânit măi
nu mai vezi


şi ciocnim
dar în gălăgia de aici nu aude nimeni


îmi place seara asta
noi aici
luna afară



HAI SĂ PLÂNGEM


hai să plângem
hai să mitraliem obrajii
cu gloanţe de apă
hai să facem dragoste
ca şi când ar fi ultima dorinţă
a unui condamnat la moarte



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul