Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cu încântare, despre Ecaterina Vrana

        Iolanda Malamen

Data şi locul naşterii: 18 iunie 1969, Constanţa
Studii: 1997, Academia de Artă, Clasa Sorin Ilfoveanu
1994 – Premiul pentru pictură al Fundaţiei Dominus
Expoziţii personale: 2007 – „Oameni de aproape”, Palatul Mogoşoaia; 1997 – Institutul Francez Bucureşti; 1995 – Institutul Francez Bucureşti; 1994 – Galeria Academiei de Artă Bucureşti; 1993 – Universitatea din Freiburg.
Expoziţii de grup: 2010-2011 – „Badly Happy: Pain, Pleasure and Panic in Recent Romanian Art”, The Performance Art Institute (PAI), San Francisco, SUA; 2010 – „Dansul Ursului”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; 2010 – „Zoomania”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; 2009 – „De la Bucureşti la Paris – o panoramă a artei româneşti”, Paris, Druot Montaigne; 2008 – „Dulceamar”, Galeria Curtea Veche, Bucureşti; 2008 – „Târgul de Arte Foarte Frumoase”, Sala Dalles, Bucureşti; 2008 – Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; 2007 – „One could see the modernity self”, Stedelijk Museum – Lier, Belgia; 2006, 2007, 2008, 2009 – „Zilele culturii aromâne”, Muzeul de Artă, Constanţa; 2006 – „Eastwards”, Arte Fiera, Bologna; 2005 – „Depozite”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; 2005 – „Portret”, Palatul Mogoşoaia; 2004 – Muzeul de Artă din Durango, Spania; 2003 – „Preview”, Muzeul Naţional de Artă Contemporană; 1997 – „Ad hoc”, Muzeul Ludwig, Budapesta; 1997 – „Soare cu dinţi”, Artexpo, Bucureşti; 1995 – „Vertrauen ins Bild”, Institutul Goethe, Bucureşti; 1994 – Academia de artă, Budapesta.
Lucrări de artă monumentală: 2003 – „Pui, pui, pui!”, Parc din Timişoara
Lucrări în colecţii publice: Muzeul Ludwig, Budapesta, MNAC Bucureşti
Lucrări în colecţii particulare din România, Olanda, Elveţia, Germania, USA


Trăim într-o lume în care emoţiile devin adesea nişte sentinţe ferme, iar frustrările sunt asumate ca parte din fiinţa noastră spirituală. De aceea, căutăm mereu să ne convingem de stabilitatea unor criterii, cît şi de invaliditatea altora. Artiştii care ne „ies în cale” fie că nu ne conving, fie că au nevoie (nu-i aşa?) de îngăduinţa noastră autoritară ca să se poată înscrie în „decalogul” preferinţelor, chiar dacă el, „decalogul”, poate să suprime înseşi bunele noastre intenţii.


De mulţi ani, cu încîntare – aş spune – greu de înfrînat, privesc, ori de cîte ori numele Ecaterinei Vrana apare într-un spaţiu deschis, într-o galerie de artă sau între copertele unui catalog, capacitatea artistei de a face ca cele mai fireşti trăiri: plîns, uimire, candoare, iubire, împăcare, compasiune, bucurie, speranţă... să devină combustia unui imaginar uimitor. Departe de veştede clişee, refractară la evenimentele artistice stratificate cultural, legic şi logic, naraţiunea ei, uşor distrasă de nerăbdarea sintagmelor, este un straniu, palpitant şi, totodată, emoţionant manifest asupra esenţei realului. În lucrările Ecaterinei Vrana nu are loc ideea de crepuscular, ci doar predestinarea şi eternizarea, convieţuind cu „infernul” blînd al unor fapte şi cu taina spaţiilor. Jocuri inteligente, portretizări subtile, aforistice, fabule născocite cu fervoare copilărească şi – trebuie subliniat – cromatica păstoasă, vulcanică, specifică patosului său gestual, toate alcătuiesc lumea candid-patetică a artistei.


Ecaterina Vrana nu accede la o lume în defavoarea alteia, ci, pur şi simplu, cu egolatrie vitală, judecă spontan realitatea „îmbălsămînd-o” cu strălucirea culorilor tari, sîngerii, solare, celeste sau vegetale, întinse febril pe suprafeţele pînzelor. A spune despre pictura, desenele şi mai rarele ei sculpturi (pline de farmec genuin) că aparţin unui spirit revoltat sau vizionar ar fi o neadecvare, fiindcă imaginile pe care le avem în faţa ochilor stau sub semnul indiferenţei vizavi de fast. Trecînd de la singurătăţile obsesive la varii sintagme ale ieşirii din sine, prezentul devine la ea filmul unei stranii şi interminabile istorisiri. Acesta se construieşte cu „stîngăcii” ale visului, cu „povara” dulce a ludicului şi cu duioase distorsiuni. Ecaterina Vrana se aude şi se ascultă pe sine, închisă într-un spaţiu auto-punitiv, lumea ei gravitînd în jurul unei axe a viului, născător de noi vîrtejuri narative.


Epurate de simbolistica programat digestă şi (ne)justificat ofertantă, imaginile sunt dureros de acute, cuprinse fiind de febra circumscrierii rapide în siajul mărturisirii imperioase. Imaginarul Ecaterinei Vrana are şi harul unei inteligente anecdotici, pe care o etalează fără complexe, ca pe o rostire perpetuă.


Puişorii de găină, pisicile, şoarecii, coşciugele, oamenii-de-zăpadă, umbrelele, peştii cu chip uman, cuplurile de miri, pantofiorii, scările, norii, pătuţurile, crucile, portretele reprezintă o recuzită obsesivă, căreia i se acordă o atenţie duios-patetică. Teme preferate ale artei ca: moartea, viaţa, bucuria, iubirea, maternitatea ş.a.m.d., pe care mulţi dintre artişti simt nevoia să le susţină cu tensiuni livreşti, la Ecaterina Vrana sunt nevroze de-o acuitate spontană, prin care lumea se contractă şi se dilată ca un plămîn în care aerul intră şi iese fără prihană. Ceea ce este remarcabil la acest artist cu totul şi cu totul singular e senzaţia „părăsirii” suprafeţei de lucru exact în momentul în care vanitatea ar putea distruge realul şi visarea, prin sublimări de prisos. Doar un artist cu un instinct moral şi cast de supravieţuire poate arăta cu atîta convingere îngerii şi norii care ţîşnesc din sufletul său. Tuşele formelor sibilinice, materia grea a culorii voluntar îngroşate, spaţiile albe, golite dramatic de viaţă, în care licăresc îndepărtat micile metafore, ca nişte luminiţe de Crăciun, sunt de o nesfîrşită frumuseţe lucidă, fiind una dintre cheile temperamentului artistei.


Ecaterina Vrana aduce în vizualul românesc al ultimelor două decenii acea trăire autoscopică, de care, mai mult sau mai puţin, acesta ducea, cu siguranţă, lipsă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul