Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Adio şi n-am cuvinte!

        Gelu Negrea

Ca orice român, ca orice fiu al fotbalului ţării sale, am sperat şi eu că, în aceste momente solemne de început de retur, campionatul primei Ligi se va relansa viguros, conform cu declaraţiile pline de conţinut ideatic ale diriguitorilor săi ştiuţi sau neştiuţi, aflaţi în mijlocul, pe marginea ori în diferite alte puncte cardinale ale sferei „fenomenului”, cum le place slujitorilor lui de diferite ranguri să alinte drăcovenia asta ludică şi, de acum, bi-săptămânală, pen’că avem în faţă un sezon încărcat ca agenda de lucru a parlamentarului român mediu. Aşi, ţi-ai găsit! Nici n-a apucat bine să purceadă la drum că s-a şi încheiat: gata, aleluia, adio şi n-am cuvinte, aur, smirnă şi tămâie scrie pe el cu litere de tipar ca să poată citi orice intelectual cu muncă de răspundere la club şi gimnaziul absolvit la cursul de zi! După prima rundă scăldată de soarele primăvăratic ce  înmiresma gândurile optimiste ale lui Copos şi Becali, CFR-ul le-a tăiat scurt macaroana iluziilor şi poate deja să afişeze pe poarta stadionului din Gruia un duplicat al dantescului „lasciate ogni speranza voi ch’entrate”. Andone – care îl rătăceşte pe Trică în multicolora sa distribuţie internaţională probabil ca să mai aibă şi el cu cine schimba o vorbă în limba maternă timp de o oră şi jumătate – a făcut instrucţie cu trupa de naivi a lui Mititelu şi Napoli, descălţându-i drastic şi fără remuşcări pe, scuzaţi expresia, universitarii craioveni care au etalat, totuşi, cel mai frumos fotbal pe care l-am văzut eu în ultima vreme la o echipă alintată măr cu 4–1! De acum, feroviarii mai pot pierde titlul doar dacă îşi pun cătuşe de îngâmfare la mâini şi lanţuri de suficienţă la picioare. Sau, mă rog, dacă se retrag din campionat. Dar nici în atare condiţii n-au foarte multe şanse pentru că, vigilente, Steaua, Dinamo şi Rapid stau de veghe în lanul de secară al mediocrităţii cu ifose şi îi împing fără milă de la spate către Liga Campionilor. Aşa, ca să-i înveţe minte! Cei trei granzi de Dâmboviţa sunt atât de decişi să-i umilească pe clujeni trimiţându-i direct în grupe alături de Milan, Real Madrid, Manchester sau Arsenal încât nu precupeţesc nimic întru atingerea nobilului scop. Şi ca să vedeţi ce înseamnă nişte oameni cu adevărat hotărâţi, vă amintesc că giuleştenii (în ultimul meci) şi steliştii (în tur) au fost singurele formaţii din prima ligă în faţa cărora a câştigat lanterna roşie a clasamentului, U Cluj, noua echipă a păcii (aşa se numeau odinioară ăia care nu băteau pe nimeni...).


Distractiv este faptul divers că, după ce toată lumea a scăpat de grija titlului, nici măcar la locul al doilea nu e cine ştie ce înghesuială. Unirea Urziceni clamează pe toate drumurile prin reprezentanţii săi că n-are faţă de aşa ceva şi, ca să ne convingă, o pune de-un egal pe teren propriu cu Oţelul Galaţi. Dinamo face o vehementă concurenţă neloială Stelei în disputa pentru cel mai penibil fotbal practicat în Liga I, Rapiduleţul rămâne eternul cuibuşor de nebunii pe care-l ştim, iar Timişoara abia aşteaptă un moment propice să dea cu bâta-n baltă la Mioveni, la Văscăuţi sau la Constanţa. Şi dacă ei nu, atunci cine? Şi dacă nu acum, atunci când?


Pe cale de consecinţă, cum zic juriştii, singura consolare a microbistului mioritic rămâne nădejdea într-o evoluţie meritorie a Naţionalei la turneul final al Campionatului European din vară, cu toate că prestaţiile unora dintre selecţionabilii interni sunt de natură a-l determinare pe orice suporter să-şi dea palme cu cramponul şi să se mângâie pe fizionomie cu glaspapir: Bănel Nicoliţă a devenit spaima portarilor propriei e­chipe, Dică doarme-n bocanci şi visează de doi ani cum a greşit când a dat golul de la Kiev, Bratu se pregăteşte intens pentru K1 sărind la beregata adversarilor ca mardeiaşul de cartier şi nici Dorin Goian nu se simte prea bine dacă nu comite măcar două-trei faulturi de cartonaş bicolor pe meci. Iar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, la jalea de pe gazoane mai con-
tribuie, cu micile lor posibilităţi, şi niscai arbitri cu alură de condamnaţi la locul de muncă pentru crime împotriva regulamentului.

Bref, trăim agonic, dar ne înveşmântăm în himere: şi mâine-i o zi...

 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul