Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lirismul la feminin

        


Rozana Mihalache şi Constantin Stan



Ileana Mălăncioiu şi Andra Rotaru formează una dintre cele opt perechi de poeţi invitaţi la „Prima petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată“. Nu e nimic neobişnuit īn femeia-poet; despre lirica feminină se poate vorbi īncă de la Sappho, una dintre cele mai reprezentative figuri poetice din antichitatea greacă, dar exotismul acestora constă uneori īn strădania acerbă de a demonstra că sunt mai bune sau la fel de bune ca bărbaţii ori, din contra, alteori să arate că sunt profund ?i iremediabil femei şi, īn această calitate, īşi dezvăluie sensibilitatea aparte, vor să şocheze, să intimideze...


De această dată, avem īn faţă două cazuri deosebite, şi anume – normale: două poete mari, din generaţii diferite, care nu se tem de sintagma „lirică feminină“, ci īi exploatează profesionist resursele.



Duplex:


Ileana Mălăncioiu —


Andra Rotaru



Sunteţi sau nu de acord cu sintagma lirică feminină. De ce?



Ileana Mălăncioiu: Sunt sau nu de acord cu ea, sintagma „lirică feminin㓠există. Cred īnsă că adevăratul pericol pentru poetele obsedate de etichetarea asta minimalizatoare īl reprezintă teribilismul care le face să se exprime ca marinarii ori ca soldaţii aflaţi īn permisie, cu iluzia că aşa ar putea fi mai convingătoare pentru critica masculină.



Andra Rotaru: Nu ştiu dacă e bine să mai facem diferenţieri care există oricum şi īn planul laic, şi īn cel religios... acum şi īn plan literar... Dacă poezia există şi īn bărbaţi, şi īn femei, dacă influenţele ne asediază de peste tot şi sensibilităţile se contopesc şi se revarsă īn creaţia noastră, atunci cred că atāt scrisul feminin, cāt şi cel masculin nu mai sunt decāt un hibrid frumos al intersexualităţii.


Mă deranjează această sintagm㠄lirică feminină“. Nu se prea foloseşte īnsă sintagma „lirică masculină“. De ce? Pentru că lirismul este un apanaj al femeii? Sunt uneori scriitori bărbaţi delicaţi şi uimitor de estetizaţi şi feminizaţi īn opera lor, aşa cum īntālnim şi femei scriitoare de o vitalitate şi forţă care dărāmă limitele „lirismului feminin“ sau ale femeii scriitor īn general. Aşa că de ce să ne limităm, cānd viitorul literaturii contează, nu cel al īncorsetării īn genuri.



Există universul poetic al Ilenei Mălăncioiu/Andrei Rotaru. Care este?



Ileana Mălăncioiu: Nu mi-ar fi doar greu, ci imposibil să spun eu despre mine că am un univers al meu şi „care este“ el. De aceea vă voi răspunde prin intermediul lui Valeriu Cristea (care a spus că nici un alt poet de la noi nu a vorbit atīt de mult despre suflet şi că poezia mea constituie un adevărat De anima) şi prin constatarea lui Eugen Negrici că noutatea adusă de mine ar sta īn intuirea consubstanţialităţii vieţii şi a morţii, care face posibilă trecerea firească din lumea asta īn cealaltă şi īnapoi.



Andra Rotaru: Fiecare dintre noi avem un univers poetic. Al unora este reproductiv, al altora hoinar, al altora agonizant sau care sclipeşte doar o dată. Cred că acest univers ţine de bogăţia sufletească a fiecăruia, cum interpretează ce e īn jurul său, cum se lasă transformat de exterior şi cum īşi asumă toate acestea. Dar cred că, atunci cānd există lumină īn tine, nu poţi decāt să īnaintezi. Pentru un scriitor adevărat nici nu există definiri ale unui univers, pentru că asta ar presupune ca el să fie un foarte bun psihanalist şi să găsească un īnţeles al elementelor din interiorul acestui univers.



Cum e să faci diagnostic pe un scriitor? Pe o operă? Ambele sunt alunecoase şi īnşelătoare. Noi īn diagnos­ticare suntem subiectivi şi imaginativi... scriitorul, imprevizibil.


Probabil că opera scriitorului conţine o parte vizibilă de informaţie biografică, emoţională, fantezistă a sa. Dacă īl scoatem pe autor din rāndurile proprii, e un act de avort. Nici un scriitor nu poate să renunţe la sine scos dinăuntrul ariei sau universului nativ poetic sau prozaic. Şi cānd zic nativ, o spun şi cu un pic de melancolie. Scriitorul e prins īn el şi īn menirea lui, indiferent de cāte uşi către altundeva deschide şi cāte universuri mai mişcă din loc. E bine, pe de altă parte, să aibă acest bagaj genetic, pentru că el te īmpinge spre evoluţia proprie, pe care nu o putem „diagnostica“. Aş tinde să spun că suntem nişte dicteuri automate ale unui univers care ne interzice să ne consumăm darurile, şi din cauza aceasta ceea ce facem īn scris ne apropie de această oază de lumină.



Cum se alcătuieşte o carte de poezie?Are aceleaşi coordonate de demers şi structură ca o carte de proză, de exemplu?



Ileana Mălăncioiu: Ca să vă pot răspunde, ar trebui să ştiu „ce coordonate de demers şi structur㓠presupune „alcătuirea“ unei cărţi scrise īn proză. Or, la Vina tragică şi la Călătorie spre mine īnsămi, eu stam ore īn şir cu pagina albă īn faţă, īncercīnd să găsesc tonul potrivit, la fel ca atunci cīnd scriu un poem. Apoi lucram şi ziua, şi noaptea, pīnă cīnd terminam un capitol de eseu ori o povestire.Un roman nu poate fi scris aşa, fiindcă rişti să-ţi dai duhul pe el. Pe de altă parte, cred că pentru un poet adevărat poezia nu e doar un text, ci exprimă un mod de existenţă şi acest lucru asigură prin el īnsuşi atīt unitatea, cīt şi unicitatea cărţilor sale.



Andra Rotaru: Ce bună īntrebare. Niciodată n-am crezut īn poeziile răzleţe, am crezut că o carte de poezie se contruieşte precum un roman. Suntem prinşi fără voia noastră īn teme şi idei care ne obligă să le facem să iasă din noi. Suntem tributari lor şi ne simţim mai bine cānd le macerăm īn malaxorul unei cărţi. Şi, īn fond, poezia nu e fixă, e mobilă, se mişcă pe ce terenuri vrea ea... jurnal, proză, versuri albe sau cu rimă.



Cīnd se opreşte un poet din scris?



Ileana Mălăncioiu: Nu ştiu ce să zic. Rimbaud s-a oprit foarte repede, dar interesul pentru poezia sa, descoperită post-mortem, a rezistat deja un secol şi ceva. Unii poeţi au perceput criza cuvīntului şi s-au oprit – īntr-un fel sau altul – cīnd erau īn plină glorie. Alţii nu pot fi opriţi din scris de nimeni şi de nimic.



Andra Rotaru: Probabil că atunci cānd īnchide ochii. Nici nu ştiu īn acest caz, care este mai important dintre cei doi, autorul sau poezia; dacă mai contează că scriitorul moare la un moment dat... Or, poezia nu īnchide ochii, e doamna fără vārstă care zāmbeşte şăgalnic din spatele menirii noastre.



Alegeţi cel mai frumos poem al colegei dumneavoastră!



Ileana Mălăncioiu: Īnainte de a alege un poem al Andrei trebuie să spun că am īntīlnit-o prima dată la Botoşani, am călătorit pīnă la Bucureşti īmpreună cu ea şi cu alţi poeţi tineri, laureaţi ai Premiului Eminescu (printre care se afla şi Claudiu Komartin) şi mi-a părut rău că trăim izolaţi şi ne cunoaştem atīt de puţin. Apoi am mai văzut-o o singură dată, īntīmplător. Am invitat-o la această īntīlnire pentru că, de la Un război de o sută de ani, nici o altă poetă n-a avut un debut mai original şi mai promiţător decīt al ei. Ca şi Mariana Marin, ea are puterea de a merge īmpotriva curentului şi de a evita pericolul modei ajunse cu īntīrziere pe meleagurile noastre, prin care totul se reduce la sex şi la dorinţa de a epata.



Animale mai mici ca noi


uneori fac ceea ce doresc şi


devine īnceput dintr-un experiment cultural


să mă plimb singură cu bărbaţi


*


īn mijlocul prietenilor


sunt cea mai versată femeie


mă lipesc de īntīmplări din viaţa lor


īmi fac schiţe


pe pīnze aşezate de-a lungul pereţilor care īncep aici


īntr-o īncăpere din care privesc fix



fac un crochiu rapid, o planşă a vorbirii


a mersului, a prieteniilor care se leagă


vreau să pictez tablouri reale, cu personaje īn viaţă


pe cei care mor īi păstrez/


celor ce vor muri le dăruiesc din timp


povestea morţii lor


pe un desfăşurător lent care nu poate schimba nimic.



Andra Rotaru



Īngropaţi īn picioare/Urcarea muntelui, Ed. Corint, 2007, are exact duritatea şi delicateţea duală care īmi place. Dar mai sunt multe altele cu teme care-mi plac, cu acea savoare a unui hazard īn care ne aruncăm orbeşte şi īn care ne trezim ca şi cum atunci o facem pentru prima dată.


Īngropaţi īn picioare

Īngropaţi īn picioare
Ca să ocupăm cīt mai puţin loc
Şi el īn faţa noastră, īngropat ca şi noi,
Neştiind că mīna cu care ne-ameninţă
E putredă pīnă la os.

Şi măcar de-ar fi osul domnesc,
De-ar rămīne sigur şi după aceea
Pe locul pe care a fost aşezat
La vremea cumplitei restrişti.

Dar cine ştie dacă mai tīrziu
Nu va trece peste el ca peste nimic
Tot acest şir nesfīrşit
De oameni īngropaţi īn picioare
Ca să ocupe cīt mai puţin loc.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul