Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Me Matrix sau suferinţele timpului postmodern

        Ileana Pintilie

Proiectul ME MATRIX, de Mihai Zgondoiu,  a fost expus la Galeria Calina din Timişoara, în perioada 9 februarie – 5 martie 2009


MIHAI ZGONDOIU (mihaizgondoiu@yahoo.com) s-a n[scut la 5 februarie 1982 la Media¤.
Este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design, licenţiat şi absolvent de masterat în grafică. În 2008 a fost curator şi organizator al Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală din Mogoşoaia – Bucureşti. Activează ca artist în următoarele domenii: desen, pictură, gravură/print, video, instalaţii, performance, artă urbană.
Din 2008 este doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Membru al Uniunii Artiţtilor Plastici din România.


Link-uri: www.me-matrix.blogspot.com / www.zgondoiume.blogspot.com / www.kitsch-me project.com


Proiectul intitulat Me Matrix, al lui Mihai Zgondoiu, reprezintă o continuă căutare şi frământare, provocate, pe de-o parte, de criza generală a limbajului artistic contemporan, percepută ca atare de către artist, pe de altă parte, de obsesia propriei persoane, considerată a fi referenţială. În jurul acestor două teme importante se construiesc majoritatea proiectelor sale recente, care sunt autoprovocatoare, stimulându-l să revină asupra lor şi să le continue mereu, reînnoindu-le. În acelaşi timp, aceste proiecte devin provocatoare şi pentru public, deoarece solicită o participare sau o reacţie din partea acestuia.


Matrix este, în viziunea lui Mihai Zgondoiu, lumea, viaţa însăşi, producând forme şi structuri în continuă schimbare şi în care se incarnează perfect eul artistului; este un loc generic, existenţial, saturat de imagini, bombardat de informaţii şi în care eul artistului se poate înscrie perfect, fără a fi însă la adăpost de „atacurile” societăţii contemporane, între care putem să numim imixtiunea în intimitate, înţelegând prin aceasta şi în intimitatea creaţiei.


Matrix generează „bruiajul” contemporan, cuprinzând frământările interioare, dar şi zgomotul lumii exterioare, neliniştea transformată în angoasă, pierderea valorilor şi a ierarhiilor, spaima de a se înregimenta într-un şir anost şi lipsit de personalitate, de a gândi ca şi ceilalţi sau de a fi „gândit”.


În acest context nevrotic, ieşirea pe care o caută Mihai Zgondoiu este  prin revenirea la propriul eu sau la propria-i imagine, la un fel de „terapie” cu sinele, concepută ca o saturaţie a propriului chip. Imaginea lui, repetată la nesfârşit în aceeaşi ipostază, îi apare sub forma unui contur alb sau negru sau a unui şir de portrete din profil. Acesta poate fi ca un desen, în interiorul căruia, prin colaj, se suprapun diverse imagini, dând naştere, într-un ritm alert, unor viziuni rapide şi violente, în ton cu societatea contemporană, întrezărită prin intuiţie sau ca o revelaţie în urma unui vis.


Seria de miniportrete, multiplicate la nesfârşit în aceeaşi ipostază sau intrând unele în altele, ca într-un joc cu păpuşi ruseşti, exprimă şi o exasperare faţă de propria persoană în contextul dat, dar, în acelaşi timp, şi un reflex narcisist, sugerând un exerciţiu de autoadmiraţie, privit însă cu distanţare şi cu ironie. Portretele par să reprezinte, după cum ne sugerează artistul, „feţe identitare în criză”, pe care le numeşte în mod generic Me Matrix, adâncind şi mai mult conceptul deja definit.


Toate aceste lucrări sunt realizate cu mij­loacele grăbite, sumare, ale artei străzii, uneori chiar din stencils, colate pe o suprafaţă precară, sugerând poate zidurile pe care se lucrează de obicei în acest context. Colajele ce par afişe şi reclame rupte de pe panourile publicitare, ca şi frânturile textelor rămase vizibile pe suprafaţa lor se potrivesc unele cu altele, dând naştere unor noi conţinuturi semantice, obţinute prin jocul hazardului.


Puterea de a combina, de a crea din nimic sugestiile unei civilizaţii trepidante, pe care o priveşte însă pieziş, ca un marginal, ca un artist situat în afara sistemului oficial al artei, reprezintă atuurile lui Mihai Zgondoiu, care se poate lăuda că se apropie şi de arta grafitti-ului, şi de arta străzii, în general.


Portretul artistului ca o siglă se regăseşte pe simeze, devine „măsură a tuturor lucrurilor”, invitaţie lansată publicului să se compare măsurându-se pe peretele galeriei, iar silueta sa, surprinzându-l tocmai în timp ce desenează cu spray pe perete, face aluzie la practicile lui contestatare.


Tehnica colajului, a culorilor tari, cu irizări fosforescente, utilizarea diferitelor tehnici combinate, a spray-urilor, a conturului strălucitor din neon, a grafismului susţinut de pete de culoare violentă sau aşternută gestual, „scursă” pe suprafaţa pictată şi având ca sursă de inspiraţie „bad painting”, toate acestea alcătuiesc arsenalul său de mijloace adecvate scopului propus, acela de a comunica rapid şi direct cu publicul.


Aceste mijloace de expresie, utilizate de tânărul artist cu multă libertate şi îndemânare, transmit neliniştea crizei limbajului vizual „post-postmodern”, aşa cum el singur precizează. Neliniştea, criza, suferinţa sunt puse pe seama Timpului, privit ca o instanţă gravă a lumii, ca una dintre cele două coordonate fundamentale în care se desfăşoară viaţa omului, alimentând creaţia lui cu motivaţii de ordin filozofic, susţinute însă printr-un limbaj vizual dinamic, specific tinerilor şi devenit extrem de expresiv.


Dar oricât de grav ar fi tonul abordat de Mihai Zgondoiu, el găseşte mereu o supapă de evadare prin ironie sau autoironie, prin demascarea realităţilor înconjurătoare, care depăşesc cu mult imaginaţia noastră şi pe care simte nevoia să le comenteze într-un proiect provocator, cum ar fi Kitsch-me. Acest proiect, lansat aparent ca unul de grafică publicitară, pune în circulaţie figuri derizorii din spaţiul public, care asaltează şi acaparează televiziunile comerciale, dornice de astfel de „vedete”, care beneficiază de o reclamă specială.


Aceste personaje ieftine şi goale din punct de vedere al conţinutului spiritual şi intelectual devin protagonistele imaginilor ca nişte afişe, pătrunzând şi mai mult în viaţa noastră cotidiană. Intoxicarea cu figurile lor stupide pune în evidenţă intoxicarea mediatică de care su­ferim în fiecare zi, bombardamentul vizual nociv şi, în final, poluarea spaţiului public cu astfel de „vedete”, cărora li se acordă neaşteptat de multă atenţie.

Criticând lipsa valorilor spirituale şi inte­lectuale ale societăţii contemporane româ­neşti, lipsa unor proiecte culturale viabile, artistul îşi manifestă, prin intermediul unei arte directe, asemănătoare cu aceea a străzii, exasperarea faţă de societatea contemporană în general - atomizată, antrenată într-o prăbuşire continuă, al cărei capăt nu-l mai întrezăreşte. În această stare critică, soluţia de criză pe care o propune este aceea a propriei măsuri, a propriilor valori, o întoarcere narcisistă şi febrilă către propria lui persoană, către Me-Matrix.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul